Vai de Noi. Vai de Mai

1 Mai la Romanica

“ HRITOS A INVIAT DIN MORTI CU MOARTEA PE MOARTE CALCAND SI CELOR DIN MORMINTE VIATA DARUINDU-LE”

English:	Christ is Risen!	Indeed He is risen!
Albanian:	Khrishti unjal!	Vertet unjal!
Aleut:	Khristus anahgrecum!	Alhecum anahgrecum!
Alutuq:	Khris-tusaq ung-uixtuq!	Pijii-nuq ung-uixtuq!
Amharic:	Kristos tenestwal!	Bergit tenestwal!
Anglo-Saxon:	Crist aras!	Crist sodhlice aras!
Arabic:	El Messieh kahm!	Hakken kahm!
Armenian:	Kristos haryav ee merelotz!	Orhnial eh harootyunuh kristosee!
Aroman:	Hristolu unghia!	Daleehira unghia!
Athabascan:	Xristosi banuytashtch’ey!	Gheli banuytashtch’ey!
Bulgarian:	Hristos voskrese!	Vo istina voskrese!
Byelorussian:	Khrystos uvaskros!	Sapraudy uvaskros!
Chinese:	Helisituosi fuhuole!	Queshi fuhuole!
Coptic:	Christos anesti!	Alithos anesti!
Czech:	Kristus vstal a mrtvych!	Opravdi vstoupil!
Danish:	Kristus er opstanden!	I sandhed Han er Opstanden! (or Sandelig Han er Opstanden!)
Dutch:	Christus is opgestaan!	Ja, hij is waarlijk opgestaan!
Eritrean-Tigre:	Christos tensiou!	Bahake tensiou!
Esperanto:	Kristo levigis!	Vere levigis!
Estonian:	Kristus on oolestoosunt!	Toayestee on oolestoosunt!
Ethiopian:	Christos t’ensah em’ muhtan!	Exai’ ab-her eokala!
Finnish:	Kristus nousi kuolleista!	Totisesti nousi!
French:	Le Christ est ressuscite!	En verite il est ressuscite!
Gaelic:	Kriost eirgim!	Eirgim!
Georgian:	Kriste ahzdkhah!	Chezdmaridet!
German:	Christus ist erstanden!	Er ist wahrhaftig erstanden!
Greek:	Christos anesti!	Alithos anesti!
Hawaiian:	Ua ala hou `o Kristo!	Ua ala `I `o no `oia!
Hebrew:	Ha Masheeha houh kam!	A ken kam! (or Be emet quam!)
Icelandic:	Kristur er upprisinn!	Hann er vissulega upprisinn!
Indonesian:	Kristus telah bangkit!	Benar dia telah bangkit!
Italian:	Cristo e’ risorto!	Veramente e’ risorto!
Japanese:	Harisutosu Fukkatsu!	Jitsu ni Fukkatsu!
Javanese:	Kristus sampun wungu!	Saesto panjene ganipun sampun wungu!
Korean:	Kristo gesso!	Buhar ha sho nay!
Latin:	Christus resurrexit!	Vere resurrexit!
Latvian:	Kristus ir augsham sales!	Teyasham ir augsham sales vinsch!
Lugandan:	Kristo ajukkide!	Amajim ajukkide!
Malayalam (Indian):	Christu uyirthezhunnettu!	Theerchayayum uyirthezhunnettu!
Nigerian:	Jesu Kristi ebiliwo!	Ezia o’ biliwo!
Norwegian:	Kristus er oppstanden!	Han er sannelig oppstanden!
Polish:	Khristus zmartvikstau!	Zaiste zmartvikstau!
Portugese:	Cristo ressuscitou!	Em verdade ressuscitou!
Romanian:	Cristos a inviat!	Adevarat a inviat!
Russian:	Khristos voskrese!	Voistinu voskrese!
Sanskrit:	Kristo’pastitaha!	Satvam upastitaha!
Serbian:	Cristos vaskres!	Vaistinu vaskres!
Slovak:	Kristus vstal zmr’tvych!	Skutoc ne vstal!
Spanish:	Cristo ha resucitado!	En verdad ha resucitado!
Swahili:	Kristo amefufukka!	Kweli Amefufukka!
Swedish:	Christus ar uppstanden!	Han ar verkligen uppstanden!
Syriac:	M’shee ho dkom!	Ha koo qam!
Tlingit:	Xristos Kuxwoo-digoot!	Xegaa-kux Kuxwoo-digoot!
Turkish:	Hristos diril-di!	Hakikaten diril-di!
Ugandan:	Kristo ajukkide!	Kweli ajukkide!
Ukranian:	Khristos voskres!	Voistinu voskres!
Welsh:	Atgyfododd Crist!	Atgyfododd yn wir!
Yupik:	Xris-tusaq Ung-uixtuq!	Iluumun Ung-uixtuq!
Zulu:	Ukristu uvukile!	Uvukile kuphela!

Sarbatori linistite tuturor!

MASTER LA MAESTRU

Vine o vreme cand lumea incepe sa se intrebe: bai ce a facut asta ca nu mai tin minte? Atunci e clar timpul sa tragi o linie fie ea si imaginara si sa faci socotelile. Sa vezi daca esti pe plus sau pe minus. Cat ai investit si cat ai primit inapoi. Iti amintesti cu greu din urma unde ce si cat ai facut. Faci totalul si te uiti cu ochii iesiti din orbite la calcul. E mult e putin? Oricum te uimeste. Apoi incerci sa te intrebi. Am primit pe masura inapoi? De cele mai multe ori raspunsul este : NU! Te asezi si cugeti. Ce sa faci sa te opresti sa nu intri si mai mult in gaura neagra sau sa scuipi cu sila amarul din piept sa te ridici si sa  mergi mai departe pe drumul pe care ai pornit. Asa ma simt  eu de fiecare data cand imi este cerut CV-ul. Acum insa i l-am trimis unui om pe care il apreciez foarte mult. Un om cu care ma cunosc de 10 ani si care a facut pentru mine direct si indirect mai multe decat oricine fara sa o cer atunci cand aveam nevoie cel mai mult de sprijin. E vorba de maestrul Ion Cristoiu. Ne revedem azi la Ora Presei pe Antena2 de la ora 19. Si pentru ca am fost poreclit Stapanul…pot spune in gluma ca Master merge la Maestru.

De ce i-ati lasat sa plece?

Avion cu motor ia-ma si pe mine-n zbor….! Asta imi venea sa strig pe 4 Aprilie. Au fost smecherii  la Bucuresti si brusc tot universul s-a schimbat. Patru zile ne-au strans pantofii rau pe toti cei care am participat intr-un fel la summit. Am devenit eleganti atat cat se putea ….pentru ca asa au impus organizatorii. Ce minte stupida a putut sa decida asta. Va imaginati cum aratau costumul camasa sau ciorapii unui jurnalist dupa 13-14 ore de stat la Palatul Parlamentului. Ei bine mai adaugati la asta si scarile pe care trebuiau sa le urce si sa le coboare in permanenta. Eu am facut de vreo 8 ori drumul de la studioul Antenei 3 situat la P1 in Camera Derutatilor si tot de 8 ori inapoi. Deci am fumat 8 tigari ca inauntru nu era voie. Mi-au trecut astfel pe sub picioare 1824 de scari….pe numarate. Altfel organizarea super. Eram in cea mai odioasa constructie din Romania si ma simteam la fel ca in strainatate. Parca pentru cateva zile ne-am transformat cu totii in oameni civilizati. Stiti…. culmea e ca ne si descurcam de minune parca am avea asta in sange. De asta imi pare rau ca au plecat smecherii la ei acasa. Pentru ca deja de a doua zi am redevenit romani sadea.

La inceput a fost Casa Armatei din Bucuresti tinta cea mare a intalnirilor. Antena a fost singura televiziune care s-a mutat acolo cu catel cu purcel. Am pus un cort mese scaune lumini si camere. Am pus invitatii la mese si ne-am inceput spectacolul. A fost un start usor ratat dar in conditiile alea de lucru ma mir ca a iesit si asta. Dupa jumatate de ora totul a intrat in normal. Erau emisiuni bune. Invitati pe masura. Oameni entuziasti in tehnic si un frig de ne inghetau ideile. Deh ce sa faci. Totul pentru firma totul pentru voi cei din sufragerie. Culmea nu ne-am batut intre noi desi unii care comentau fara sa stie cum era acolo meritau un sut in cur si o flegma intre ochi. Petre Roman ne-a povestit despre “Pacea rece” si a tinut mortis sa pronunte acest termen de vreo 6 ori intr-o ora. Emil Constantinescu a impartit cu noi o jumatate de ora de frig si a plecat infierbantat dupa disputa cu subsemnatul pe tema bombardarii Iugoslaviei despre care spunea atunci ca e “necesara”. Si au venit multi oameni care chiar stiau ce vorbesc. Unul dintre ei mi-a placut foarte mult si acesta a fost Dan Petre fiul celebrei Zoe Petre. Om educat si plin de bun simt.

Ei bine noi am inghetat de frig pe acolo Dana Grecu s-a lipit de scaun infofolita cat se putea….ceilalti jurnalisti insa au avut parte de caldura Casei Armatei. Ca sa ajunga in spatiul rezervat presei au trecut initial prin bucataria institutiei. Au frecat scaunele pe acolo si ieseau galbeni la fata cu viteza maxima alergand spre KFC-ul de peste drum. Au fost pusi sa simta toate mirosurile de la bunatatile cu care se dedulceau mai marii lumii si nu au avut acces deloc la papa. Asta e tortura . Asa le trebuie…noi in frig aveam papa bun (la pachetel e drept ) pe banii mogulului.

Si a venit si summit-ul despre care nu stiam sigur cand incepe. Ca tot incepea si doua ore mai tarziu cate o fatuca ne anunta la tv ca abia mai tarziu incepe cu adevarat. Imi era chiar frica sa nu vina sambata si eu sa il ratez. Au dat-o toti cu mucii in supa intr-un mare fel. Apoi (pentru ca si ei probabil sunt romani) au vorbit cu totii despre cate “succesuri” au fost inregistrate. Norocul lor ca ei nu vor sa “vorbesc” cu mine. Am vazut un Bush care se simtea ca la petrecere. Facea giumbuslucuri si a papat inghe. Un secretar general NATO serios si care se lua foarte in serios. Mai multi maimutoi din astia in fata carora noi de obicei facem plecaciuni. Dar…..a fost si Putin. Succesurile astora erau de fapt ale lui. Omul asta a dat o lectie pe care ma bucur ca am avut ocazia sa o vad. A dirijat concertul NATO de la el de la Kremlin si a venit in Romanica doar la momentul aplauzelor. Era vesel ca un invingator. Serios ca Stalin. Si satisfacut ca un barbat care paraseste un bordel dupa o partida reusita. L-a chemat pe W in Rusia la balta . Americanul avea chef de plimbare si s-a dus. A mai incasat si acolo o partida pe malul marii la fel de satisfacatoare. Mai mult ca sa nu se plictiseasca Putin l-a chemat si pe Base la el acasa. Offff Doamne omul asta e nesatul.

Una peste alta ma gandeam de ce dracu i-am asteptat atat pe americani? Sa vina ei sa ne omoare oamenii dragi si valorosi? Sa ne trimita prietenii pe front? Sa ne reguleze gagicile pe la Constanta? Si dupa toate sa vedem cu ochii beliti cat cepele cum ii fac de rusine rusii. Toata stima pentru Putin chiar a dat clasa pe final de mandat si a stiut ca Niet suna mai infricosator decat No.

Acum stau si ma gandesc dupa summit dupa ce toti au scris analize si le-au publicat deja: care ar putea sa fie concluziile. Una am vazut-o la Prima tv. Prietenul meu Mihai Ursu ne-a aratat cum e al nostru comandant suprem. Un Basescu care vorbeste despre Armata NATO, nu stie ce misiuni au baietii nostri acolo si nu a auzit pana acum ca 31 Aprilie nu exista in calendar. Mai mult avem un presedinte cu probleme mari. Summit-ul i-a iesit foarte bine si il laud pentru asta…. dar cum ramane cu suptul ca acum sunt mai multi licurici. O sa il cam doara falcile pentru ca trebuie sa presteze si in Vest si in Est. Oricum o face cu pasiune. E si obisnuit deja. Asa ca daca a mai aparut un mega licurici nici nu mai conteaza…. inchide ochii si deschide larg hahaind gurita.

No offence mister president…don’t try AGAIN to destroy me ….this time i will call the russians and i will become also a big Lampyris noctiluca  (asta ca sa ramanem in atmosfera din zilele de summit)

Summit Bucuresti

Stau si urmaresc aici un spectacol cum numai romanii stiu sa ofere. E summit. Ei si? E si momentul marilor gafe si balbe. Ce nu taxez in direct pe Antena 3 o sa scriu pe larg dupa …asa cum am promis. Ceva m-a facut totusi in toata aceasta nebunie sa rad cu lacrimi: un text care mi-l citea mama prin telefon de pe blogul Moshemordechai. Ah da si daca va intrebati cumva … aflati - MAMA SI TATA VA CITESC BLOGURILE. SI CHIAR LE PLACE BLOGAREALA.

Uite mama elefantiiiiiii….

Iar vin americanii. Iar ne-am incovoiat. O sa povestesc impresiile despre summit dupa. Va spun doar ca ne vedem la televizor in 1,2,3,4 aprilie si o sa imi dau si eu cu parerea despre ce se discuta si despre Balcanii dupa Kosovo. Pana atunci in memoria unui mare om si artist Teo Peter sa le arat americanilor cat de bine suna muzica lor din gura sarbilor…..

Noi … copiii unor oameni care nu sunt presedinti

“Asta pute a facatura ordinara” am spus atunci in miez de noapte in Baghdad. Eram cu doi oameni pe care ii consideram prieteni si dezinteresati. Un ziarist si un om in uniforma. Au spus acelasi lucru ba chiar mi-au confirmat cu argumentele lor ca gandim la fel. Am vazut cu ochii nostri cel putin doi dintre noi ca povestea pe care se faceau spume in tara e mincinoasa. Nu o sa va zic care doi doar atat nu era decat un jurnalist intre cei doi. Una se abera in tara alta era concret la fata locului. Aveam dovezi.  Unele au scapat si pe post dar orbiti de propriile fantezii oamenii momentului nu vedeau nimic in clar. A fost ce a fost. Nu mai vreau sa imi amintesc. A prins in Roamania. La Baghdad nu a prins si am spus-o. Am infruntat zmeul numit acum zeul si m-am tinut tare. Am pierdut imens. Am pierdut un om din cauza lui. Am pierdut o viata. Am ranit involuntar in jurul meu pe toti cei ce nu aveau pic de vina. Si asta numai pentru ca el s-a suparat si a scuipat cu foc. Mi-a fost frica atunci sa nu imi pierd si parintii si nu am spus-o pana acum. Nu am spus-o deloc doar pentru ca el sa nu imi afle punctele sensibile.

Au trecut anii. Ranile s-au lins s-au cangrenizat poate chiar cele mai mici s-au si cicatrizat. Pe mine nu ma mai doare nimic. Eu sunt cel care a infruntat z(m)eul pentru prima data. Ii vad pe altii acum. Sunt raniti de aceeasi dihanie. Balaurul isi cere jertfa pentru a prospera.

Ah cat de pervers poate sa fie un zmeo-zeu din asta. Plange si te musca. Rade si te arde. Se gudura si te inseala. Totul pentru a parea uman.

Dar nu …EL TOTUSI ESTE ZMEU NU ZEU

A plans de mila unui prieten si toata lumea a zis : asta DA OM!

A plans de mila lui si a cauzei lui si toti au zis : II DAM VOTUL!

Plange acum de mila fetitei neajutorate si sunt inca unii care spun : ARE DREPTATE!

Cunosc doi din trei oameni….si mi-au cazut cu tronc. Sunt cei trei care au fost spulberati de napalmul ragait din senin de zmeu.

Ei sunt oameni si arsurile ii dor. Nu sunt de fier deci au si sentimente. Gandul meu pleaca spre cel pe care nu il cunosc decat virtual. Un copil care trebuie sa vada cum tatal sau este perpelit pe rug doar pentru ca CE? ……… Oare acel “CE” are raspuns in mintea acelui copil? Oare el nu merita sa fie aparat mai dihai decat o fetiscana despre care stiam doar ca se fufaie si traieste cum acel copil poate nici nu are cum sa isi imagineze? Oare buzele ei nu costa mai mult decat manualele pe doi ani ale acelui copil? Oare masina cu care apare pe strazile capitalei si ale tarii nu este de 15 ori mai scumpa decat un Matiz? Oare copilul asta o sa inteleaga vreodata de ce e tatal lui mai presus decat tatal ei?….Eu cred ca DA!

EU am inteles demult tot ce e legat de parintii mei. Sunt convins ca si baiatul cu nume de viteaz … sclipitor fiind … o sa dea clasa gramatical vorbind fetiscanei care e mai mare cu vreo 20 de ani ca el.

Stiu ca parintii lui si ai mei o sa inteleaga si ca niciodata nu vor sa isi permita asemenea abuzuri. Dar cunoscand ambele situatii sunt convins ca nici nu au cum sa fie ticalosi cum a fost z(m)eul.

Ultimul cantec despre tine

      Stiu ca e deja tarziu. Stiu ca nu mai intereseaza multa lume. Eu totusi mai aveam ceva de povestit din Kosovo. Intamplarile de acolo experientele prin care am trecut toate zilele si noptile pe care le traiesc jurnalistii in zone de conflict si care nu se vad nici la televizor si nici prin ziare nu apar descrise. Momentele care leaga sau despart definitiv niste oameni. Adrenalina revarsata in organism cu puterea cu care te lovesc stropii de ploaie in timpul musonului. Fratia nedeclarata a celor care invata sa rada acolo unde nimeni nu mai are chef de ras doar pentru a se proteja de nebunie.Toate cred ca trebuie povestite. Oamenii isi inchipuie dar nu au informatii. Se leaga eventual de franturi sau de barfe… si de vina suntem noi pentru ca tinem ascuns intr-un sertar al creierului toate acele experiente care ne fac sa zambim sau sa ne intristam dupa o vreme. Si tocmai de aceea spun ca vreau acum sa auziti “ultimul cantec despre tine” - Kosovo.

     2 februarie. Sambata. Ne hotaram ca e momentul sa “rupem”  granita si sa plecam la Beograd. Urmeaza alegerile pentru presedinte. Turul 2. Primul a fost castigat de Nikolic si daca scorul ramane acelasi miroase a razboi. Am plecat 3 din Timisoara. Adi Paclisan fotoreporter Dragos Bota reporter (ambii Gandul) si cu voia dumneavoastra ultimul pe lista Mile Carpenisan ( reporter special - de voie de nevoie in concediu de odihna in scop profesional).

 

Dinspre Bucuresti venea o Oana Dobre care cu un Horia Calaceanu fotoreporter(foarte bun) urmau sa faca echipa EVZ catre destinatia comuna Kosovo. Din Pacate am doar poza Oanei …Horia era mai tot timpul in spatele aparatului.

Ne-am intalnit cu totii in Beograd. Alegerile erau trecute deja. Cu o seara inaintea sosirii lor noi trei am fost pe la sediile de campanie a celor doi candidati. A castigat democratul Tadic. Nu mai pricepea nimeni ce se va intampla in Kosovo. Albanezii aveau de gand sa isi declare independenta. Ne-am intins la un pranz sarbesc la hotel Royal in centrul Beogradului unde eram cazati si am pus tarile la cale. Clar ….plecam spre Kosovo. Acolo e povestea urmatoare. Am iesit din Beograd cu doua masini …jeep-ul meu si Dacia Logan de la EVZ. Directia ? SUD - Kosovo. Se facea tarziu deja soarele ne saluta de undeva dintre crestele muntilor din dreapta autostrazii. Se intuneca. Shit. Nu e bine sa te plimbi noaptea prin Kosovo. Aveam statii de emisie-receptie intre cele doua masini si ne sfatuiam cum sa facem. Am avut o strangere de inima cand am hotarat de capul meu ca o sa mergem pana la capatul drumului. Prin munti pe serpentine nici tipenie de om. Intuneric padure si doua masini. Am ajuns in varful unui dealo-munte ca nu stiu cum sa ii zic altfel. Acolo era ultimul punct de control al sarbilor. Ne-au verificat actele si bagajele si am trecut spre punctul albanez. Brusc am uitat toti ca stim sarba si am vorbit in limba care le place lor sa le fie aplicata - engleza. Ne-au incercat. Ne-au verificat Ne-au taxat cu cate 50 de euro si ne-au dat drumul. Si de acum la vale acelasi dealo-munte. Tot prin bezna. Tot prin padure. Tot doar doua masini. Am avut bafta. Nici un glont nici o ambuscada. Am intrat in Pristina. Am ratacit o vreme pentru ca ploua si eu nu mai vedeam nici soseaua prin parbriz. Am gasit drumul spre enclave si ne-am facut cruce. Era deja trecut de 10 seara. Din tara vorbisem cu un prieten sa ne rezolve niste locuri de cazare intr-un motel din enclava Laplje \Selo. Om de cuvant. Ne-a asteptat si ne-a facut turul. Mai mult lor pentru ca eu am mai fost cazat acolo si in trecut.

 

L-am cunoscut cu totii pe proprietar pe Zoran si i-am cunoscut si cei doi baieti Vlada si Marko. Oameni tari si caractere rare. In principiu toti am muncit in primele zile la reportaje din zonele cele mai interesante. Am adus prin ziare (Jurnalul National EVZ si Gandul) cele mai reprezentative povesti de viata ale oamenilor de acolo. Seara ne adunam in gasca la restaurantul motelului. Eram si noi o enclava romaneasca intr-o enclava sarbesca intr-un Kosovo albanez. Incet incet am inceput sa ne acomodam cu viata celor de acolo si sa traim in ritmul lor. Am invatat ce e aia viata chinuita. Nu ca nu stiam dar am gustat din nou amarul. Era cam asa. Curentul se lua cate 4-5 ore apoi revenea pentru cateva zeci de minute si se lua din nou cu nemiluita. Stiam exact ca daca seara la 19 revine lumina o avem pana la 21. In timpul ala incalzeam boilerele si incarcam bateriile de la laptop-uri camere si telefoane. De la 21 din nou ne adunam in restaurant. Cu energia de la generator oamenii aia ne gateau cina asa cum nu o fac ai nostrii in tara nici la Portile de Fier cu tot curentul de acolo. Daca de multe am dus lipsa de mancare nu. Erau unele produse care dispareau subit de pe piata neagra de unde se aprovizioneaza sarbii dar faceau in schimb tot posibilul sa ne incante papilele cu alte bunatati. Am reusit sa facem si o mini petrecere culinara. Am vorbit si eu mai pe dupa colt sa nu ne auda nimeni cu patronul. Zoran a facut rost de un purcel si l-a gatit la protap o zi intreaga iar seara a fost de neuitat. Venise si prietenul meu bun Mihai Ursu impreuna cu Dragos Stoian (ambii fosti Antena1 actualmente PrimaTv).

 

Doamne cat de bun a fost purcelul.

Ne-am imprietenit mai bine sau ne-am mai luat si de par. Cert e ca noptile la lumanare in care stai si trancanesti ore in sir despre lucruri care nu s-au intamplat dar astepti sa se intample sunt ceva aparte. Si mai suntem unii mai aparte care cu asta traim…cu vise si cu stiri. Nu mai simteam nici apa rece nici frigul din camere care stia sa fie cumplit (lui Horia i-a inghetat langa pat o sticla cu Fanta la 2 litri intr-o noapte) tot ce simteam era sangele curgand cu viteza cand exploda cate o bomba sau incepea nebunia pe strazi prin Pristina. Ne incercau sentimente ciudate pe toti ….ce o sa fie daca incepe razboiul….daca ne dau foc albanezii in motel….daca nu o sa fie nimic? Toate ne-au tinut acolo.

 

La cateva zile dupa ce s-a declarat independenta am plecat cu totii la Beograd. Urma acel mare miting de protest. Am vazut o mare de oameni suparati. Ne iubeau pentru ca eram din Romania si noi poate pentru prima data ne mandream cu pasaportul romanesc. Am vazut ce inseamna furia la ambasade unde s-au dus adevarate lupte si un om a murit. Soarta e poate nedreapta…omul ala a fugit din Kosovo in 1999 ca sa nu moara acolo. A murit totusi pentru Kosovo in Beograd. Si am plecat tot noaptea in Kosovo din nou. Ne-am oprit pe drum la Nis si am dormit vreo 4 ore.

Am incercat sa trecem pe la punctul de la Merdare unde cu o zi inainte au avut loc lupte intre rezervistii sarbi si fortele ONU NATO si Politia Kosovo. Eram din nou deschizator de coloana . Acum eram 3 masini. Au vazut ditamai jeep-ul cu numere de Romania si PRESS in geam au sarit pe mine. Eram cu Oana in masina si ne-au dat jos. Au inceput cu portbagajul si au gasit acolo…pantalonii mei de camuflaj in care lucrez si doua veste antiglont. Au luat foc. Le-am aratat legitimatiile si le-am deschis ochii sa vada ca pe vesta scrie PRESS dar degeaba. Mi-au torturat iubitul jeep. Aproape ca l-au demontat. Au gasit in usa o teava telescopica metalica pe care o foloseam sa tina capota de la motor ridicata. Au zis ca e arma letala si m-au arestat. Ma simteam ca Viktor Bout vedeta a stirilor de acum cateva zile. Traficant de arme. Ei bine m-au bagat intr-un container si m-au tinut acolo pana ce si-au epuizat isteria. Eram inconjurat de 10 politisti de parca puteam sa evadez printre tancuri sau sa le fac ceva. Dumnezeu a fost sarb insa in ziua aceea. Si la fel si seful de tura al politistilor albanezi. Un capitan care s-a uitat iritat fiind de isteriile subordonatilor in pasaportul meu. A vazut numele meu Mile si al tatalui Miodrag. Mi-a tras cu ochiul si mi-a facut un semn complice sa stau linistit. Din acea clipa a inceput sa ii potolesca pe albanezi prin ordine care le taiau elanul. Enervat ca ii explicam unui politist ca nu au oricum ce sa imi faca pentru ca din punctul meu de vedere si al tarii mele ne aflam pe teritoriul Serbiei si nu recunoastem autoritatile kosovare un politist…de fapt cel mai rau dintre ei … s-a napustit asupra mea. L-am invitat sa incerce sa ma loveasca si sigur nici eu dar nici el nu mai ajungem acasa. S-a potolit animalul cu greu. M-au dus cu escorta la judecator. Au acceptat sa o duca si pe Oana in caz ca trebuie cineva sa plateasca ceva. Nu mai vorbesc de condamnare ca oricum statul lor nu conteaza cert e ca am dat niste bani pe o amenda si judecatorul dupa ce mi-a dat cateva luni bune cu suspendare m-a lasat sa plec. Eram totusi fericit. Prin acelasi punct de trecere mai incercase sa treaca o echipa tv din Romania mai devreme si a fost intoarsa din drum. Cu nervii prastie eu eram totusi pe drum spre Pristina si cu mine erau toti colegii …deci (vorba lui Groparu) era bine.

Ne-am intors la Zoran omul cu care eram deja parca frati de soarta. Le stim povestea vietii necazurile si bucuriile. Am invatat de la oamenii aia cum e sa traiesti o bucurie intr-un necaz care te macina. Am fost invitati de onoare la ziua nepoatei lui. Am auzit injuraturile cand cate o decizie greu de suportat in Kosovo era luata de oamenii care nu au mancat la masa cu el.

Am ajuns sa aflu si eu in sfarsit ce ma leaga de Kosovo atat de mult. Sa ii spun destin sa ii spun coincidenta? Nu stiu dar ce stiu e ca strabunicii mei sunt ingropati in pamantul ala. Au murit luptand pentru Kosovo si la noi la sarbii e o gena care ne face sa ne iubim familia sa ne respectam si sa nu ne uitam mortii. Si tocmai de aceea am ales aceasta melodie “Poslednja pesma o tebi” si acest titul. Piesa are niste versuri sugestive din care va traduc atat:

” …Si intotdeauna oficial promit , dar stiu in sinea mea ca mint, ca voi inceta sa imi amintesc si ca  acesta este ultimul cantec despre tine…”

P S

A fost si o emisiune la News FM, cu un Petreanu atat de degajat si de fain incat abia il recunosc, in care am incercat impreuna cu Oana sa povestim cat am putut intr-o ora cate ceva de acolo..altceva decat ati auzit pana acum. Multumesc Vlad pentru asta.

ZBOGOM SRBIJO !

Adio Serbia!

Nu am sa inteleg niciodata cum au trecut atat de repede anii. Parca mai ieri era 1990 prin Ianuarie. Eram un tanar proaspat eliberat din Romania comunista si descopeream Iugoslavia ca pe o minune Parca prea putin am fost impreuna si prea repede ne-am revazut in alte conditii.

Apusul a devenit din ce in ce mai rosu inspre Iugoslavia. Parca cerul imi arata ca s-a umplut de flacari de sange si vintul parca tipa dinspre vest iar eu eram prea la inceputul carierei de reporter de razboi. Sub ochii mei si pe ritmul textelor mele parca se rupeau bucatele din Iugoslavia. Tara care m-a incantat atat se arata sangeranda  in fata unui biet jurnalist roman. Ii urmaream pe oameni cum se transforma in bunicii mei care an de an tundeau via si trandafirii. Asa si sarbii pareau atunci siguri ca dupa ce tot ce trebuie sa plece va pleca ce ramane in curtea lor va renaste se va reface dupa ranile suferite. Am deschis mai bine ochii si in jurul meu nu erau bunicii harnici ci oameni disperati si raniti. Pe jos zaceau mortii. Eram in Vukovar si am simtit atunci ca urmeaza in curand sa spun - ADIO IUGOSLAVIA! 

Si iar au trecut anii si inca eram pe acolo. Bosnia s-a dus. Croatia la fel. Slovenia e de acum capitol demult uitat. Iugoslavia era doar un nume. Devenise mica din ce in ce mai urata si foarte obosita.

A venit si 1999. Trecuse aproape un deceniu de cand imi beleam ochii in vitrine lor demne de filme straine si descopeream Cipiripi si Toblerone la discretie Coca Cola la sticle de un litru…paine alba si pufoasa si o societate lipsita de temeri si prejudecati. Dar din nou sarbii erau cei mai urati si cei mai violenti oameni de pe planeta. Asa vedeam la CNN iar daca ma uitam in jur era doar o tara cu niste oameni prietenosi si poate cu prea multa onoare care ii obliga sa fie patrioti. Un patriotism parca greu de inteles in Romania.

NATO a bombardat batrana Iugoslavie. A lovit in tot ce avea ea mai de pret. In fabrici in manastiri in maternitati in televiziune si in civili. Ne-au cazut si noua parca bombele alea in cap. Totul pentru a apara drepturile albanezilor din Kosovo.

Ei bine dar Kosovo nu e doar un punct pe harta asa cum e vazut de cei ce impart cu pofta dreptatea lor. E totusi locul acela sfant in care si pentru care pamantul de acolo a fost imbibat cu sange sarbesc. Nu sarbii au inceput sa omoare. Abia dupa mai bine de 20 de ani de orori comise de albanezi le-au sarit balamalele de la usi si au plecat spre sud sa le aplice o corectie zdravana musulmanilor. DA.  Din pacate a fost cam zdravana si asta a dus la alte drame si alte morminte au rasarit. Noi cimitire s-au umplut si prea multe femei s-au imbracat in negru. Si-au plans copii si barbatii prin biserici sau moschei cand nu era nevoie ca marmura sa fie spalata cu lacrimi.

Am sa ii las pe colegii care cred ca NATO a facut bine ce a facut sa difuzeze obsesiv imaginile cu bietii albanezi ucisi de sarbi. Eu am sa va arat unele mai putini vizionate cu bietii sarbi trimisi la Dumnezeu de albanezi.

Acum scrijelit si eu dupa atatea razboaie si tocit de nenorociri ma uit in URMA la vremea cand inca eram tineri. Si eu si Iugoslavia. Era a fost si nu se mai intoarce. A ramas doar Serbia din ceea ce a fost odata. Trist.

Din nou  in PREZENT.

Tocmai am stat in Kosovo aproape o luna ca sa traiesc cum traiesc toti oamenii de acolo. Dupa atatea inmormantari am asistat si la o nastere. S-a nascut Kosovo.

Ma uit acum incruntat INAINTE si pot sa iti spun doar atat ADIO SERBIA! Esti prea batrana si nu inteleg cum ai crezut ca poti sa mai suporti o nastere….stiai ca o sa doara.

Concediu cum niciunul nu ati face

De la inceputul lui februarie am intrat in concediul restant din 2007. Absolut normal. De ce? ei bine asta e un amanunt pe care nu am sa il scriu ca nu sunt paracios. Cert este ca am plecat din tara iar de atunci imi petrec frumosul concediu in Kosovo. Ati merge intr-o zona de conflict in concediu? Ei si acu hai sa va spun despre super oferta de aici. Cazare in conditii de motel cu trei camere de toate. Papa beton nu am ce zice si relativ lesnea. Apoi va incanta lipsa curentului electric vreo 21 de ore din 24. Ca deh doar e enclava sarbeasca la 3 km de Pristina. Afara sunt minus 10 grade iar in camere vreo 5 cu plus. Totusi e bine cat sunt inca cu plus. Telefon mobil din cand in cand 2 euro aproape minutul pe roamnig si retea de rahat.Mersul cu masina e un deliciu si faci si sport. Oricand dupa o parcare in frumoasele zone poti sa vezi cum e sa fii fluture si sa fluturi in aer asa ca faci taras pe sub masina si cauti pe la roti si la directie posibile cadouri care se manifesta prin bum si se numesc asa de frumos grenade. Daca nu v-am convins inca sa va mai zic ca pe 17 albanezii isi proclama independenta si asta nu ii bucura mai deloc pe sarbi. Cica se poate sa reapara conflictele armate si aspiratorul etnic sa fie din nou folosit pentru curatenie. Ah si chiar asa nu am zis ca e misto de tot sa te plimbi cu masina cu numere de RO printre albanezi mai ales de cand jandarmii nostrii le-au mierlit doi conationali si Romanica nu recunoaste albanezii(lucru cu care sunt foarte tare de acord). Ei daca ai numere romanesti albanezii iti cam zambesc prin catarea mitralierei de bucurie ca esti acolo. Eu ii rog sa nu imi zgarie jeep-ul cu boabele lor ca e visiniu inchis si gasesc greu vopsea. In cazul in care sunteti dornici sa faceti un aseemenea concediu va astept cu drag. Adresa e simpla Kosovo inca Serbia langa Pristina prima enclava pe stanga la motelul Vozd (ala cu 3 camere in total toate ocupate dar deh avem paturi suprapuse).

Oare de ce am studiat istoria?

Am invatat-o de la Decebal pana la Andreea Esca. De la Kosovo Polje pana la Slobodan Milosevici. Am mancat cartile de istorie in scoli. Era o lectura placuta si toti erau intr-un fel eroi pe acolo pusi fie in slujba binelui fie in cea a raului. Deh etichetele se schimbau in functie de preferintele regimului sub care se scriau manualele.

Am avut si un profesor la care ii fila o lampa in liceu. Da nu asa omu era de dus la injectii si inca cred ca istoria asta l-a inebunit. Venea la ora de istorie si ne preda geografia iar pe catedra avea in permanenta cu totul alt catalog nicidecum al clasei noastre. Le faceam prezenta la colegii de la Mate-Fizica de fiecare data si ei noua la fel. Desi mancam pe paine tot ce era din registrul umanist profu’ ala nu a vrut sa imi incheie media in ultimul trimestru inainte de Bac. Ba chiar mai mult mi-a ars un 2 …ceea ce nu era greu sa faci unui pletos cu gura mare care te mai si sfideaza. M-a obligat atunci sa ii recit istoria dintr-a 9-a pana in a 12-a ca pe Tatal Nostru daca vreau sa intru in Bac. Am bagat ca tractorul la arat. Visam ani si domnitori , lupte si locuri. In fine am dat pana la urma Bac-ul din Istorie si normal am luat si acolo un 10 cu bulinuta. Omul si-a vazut visul . Mi-a zis apoi ca el simtea ca am potential si isi dorea de la mine sa dau Bac-ul din Istorie. Mi-a mancat noptile simtul asta al lui. 

Acum la 15 ani de la momentul ala ma uit cu disperare pe strada poate il mai vad mergand asa haotic isotit de turturelele din creierii lui. Sa ii spun ce cred eu despre Istorie si cei ce intra in paginile ei. 

Imediat dupa liceu din primul an de facultate m-am apucat de presa. Nu era presa de azi acu 15 ani ci una mai frumoasa mai curata si mai plina de entuziasm …nu erau atatea javre care sa te manance de cur. Am facut imediat o pasiune pentru subiectele iesite din comun si m-am dus pe drumul asta. Asa am ajuns sa fiu martorul unor momente care ajung in cartile de istorie si care vor deveni poate subiect la examenul altor tineri care acum se joaca cu masinute si papusi. M-am dus in razboaie in Slovenia, Croatia, Bosnia si Hertegovina, Kosovo, Irak toate vor fi pomenite initial acolo in manuale. Apoi se vor face completari. Se vor schimba castigatorii luptelor in functie de interese. Agresorii vor deveni biete victime si invers. Lumea se va reimparti mereu.

Acum e momentul Kosovo. O noua crampa istorica in urma careia se vor resimtii sute de mii de oameni. In cazul lor politica si istoria sunt toxice.

In 1999 eram acolo in timpul razboiului. Am simtit impreuna cu Sorin in cele trei luni cat a durat razboiul si gustul de praf de pusca si mirosul de sange si teama si adrenalina si paranoia si bucuria si ne-am varat in cap tone de informatii.

La fel in 2000 la revolutia din Beograd.

Toate au trecut …bineinteles ca prea ocupati cu treburi importante cei ce trebuiau sa le tina minte le-au uitat. Kosovo insa a ramas.

Peste cateva zile isi va declara unilateral independenta. Albanezii isi mai fac o tara apendice la Albania pe teritoriu sarbesc iar sarbii nu au voie sa comenteze. Siptarii (albanezii) au venit cu gorilele sa ii sperie pe sarbi. S-au ratoit cefele groase ale SUA si UE de doua ori si gata nimeni nu mai zice nimic.

E mai bine sa nu mai fie iar varsare de sange… dar l-as intreba pe cel ce s-a tacanit tot predand istoria …cine sunt cei ce o scriu? Bill Clinton un saxofonist caruia ii placea sa i se cante la saxofon. George W Bush un vacar plin de petrol pana la coate ce se pupa cu arabii si apoi trimite cadouri Tomahawk acasa. Slobodan Milosevic un comunist scolit in America. Angela Merkel o doamna careia ii place mult carnatul german si probabil berea judecand dupa kilajul care de obicei da frustrari. Un Boris Tadic democrat care nu e in stare sa se inteleaga nici cu premierul Kostunita printre altele barbat in varsta care traieste cu mama sa si cu 16 pisici intr-un apartament de bloc.Hashim Tachi fost terorist UCK actualmente mare om politic kosovar.

Ei bine oamenii astia decid soarta unei tari a mai multor etnii si o vor face in urma unor calcule politice care nu au nici o legatura cu oamenii de rand. Acestia din urma sunt doar consumatori de istorie ca si mine , ca si voi. Istoria insa se va schimba cat de curand si vom vedea cu ochii nostrii cum Kosovo din teritoriu sfant pentru sarbi devine albanez iar sarbii incet incet vor ajunge sa plece cu totii de acolo.

Tocmai din acesta cauza ma intreb acum de ce dracu mi-o fi placut mie istoria cand probabil  tot ce scria acolo s-a obtinut intr-un mod similar iar marii viteji pe cai albi nu erau altceva decat niste trompetisti sau teroristi?

Atata mi-e de scarba de nu mai pot…. mai dorule

Epistola catre Vio Bota … sau presa in 2008

    “Mediocritate” … asa numea Vio Bota (un cunoscut jurnalist timisorean si bun  prieten al meu) presa anului 2008. Initial i-am citit articolul si m-am mirat. Oare Vio nu a constatat asta pana acum? Apoi mi-am dat seama ca si eu fac la fel. Cand vad cate o mizerie la tv ma apuca brusc starea de voma. Am constatat si eu ca au aparut brusc viermisorii aia de se lafaie in fecale - limbricii. Niste vietati obisnuite sa inghita cacat care acum se cred mari jurnalisti. Ei despica firul in patru (nu conteaza unde creste firul) si se balbaie pe ecrane explicand boborului cum sta treaba in politica. Te uiti la ei si razi amar. Nu sunt credibili. Au cas la gura si rautate in vorbe. Tot ce fac e sa mearga sa ii infiga la cate un politician microfonul intre vocale si apoi sa produca un rezumat inept la ce a spus cutarica. Asta da presa. Ei bine cei mai multi nu stiu insa ca astia is adevaratii jurnalisti in ochii mai marilor. Lor nu le este refuzat nimic. Au salarii si statut de mari vedete. In fapt ei nu stiu sa faca o compunere cu care sa obtina un 5 in clasa a 6-a. Si nu ma refer aici la adevaratii jurnalisti de pe politic ci la cei numiti “fatucile” fie ca sunt fete fie baietei.

Intr-o tara comandata de un marinar ce pare mai degraba pirat cred ca nu ne putem astepta la fineturi ci cu siguranta trebuie sa ne pregatim pentru o bataie generala iminenta. Altfel ne-o furam miseleste. Ca deh e complexul omului de 1,60m care are 30 de kg cu haine ude pe el si se crede mare zmeu. Daca faci BU catre el se supara te injura si te face ca orice las pe la spate …ba cu un dosar, ba cu o minciuna, ba cu o barfa, ba poate chiar iti infige cineva cutitul si iti transmite sa traiesti bine.

Eu nu am optiuni politice de niciun fel. Nu-mi plac nici aia nici aialalti insa deja imi e scarba de faptul ca nu imi mai pot face meseria cum se cuvine pentru ca totul se invarte in jurul acestei curve numite POLITICA. Si daca tot am ajuns la storfeturi iata si descrierea pe care am facut-o presei actuale pe blogul lui Vio in 16 ianuarie: 

Presa noastra draga odinioara a devenit de acum un bordel infect. Ziaristii sunt obligati sa se prostitueze. Unii au reusit sa fuga dar au venit altii care nu sunt altceva decat niste curve stirbe pe o centura plina de noroi. Mai sunt putini dintre noi cei vechi care nu acceptam sa ne dam jos chilotii dar pestii care ne trimit la produs ne-au pus gand rau. Suntem loviti umiliti infometati si izolati ca doar doar ne vom invata minte si o sa uitam de principii. Atunci… spera ei ne vom cracana si ne vor putea folosi pentru a satisface poftele gretoase ale libidinosilor momentului. Ei bine cu scarba in gat si cu ura in privire eu sper sa mai rezistam macar cativa . Macar atatia cati sa fie de samanta cand vremurile se vor schimba in bine.
P S Oricat de vulgara e aceasta exemplificare metaforica simt ca intr-un fel sau altul e impartasita de multi colegi din generatia noastra a celor care am prins si alta presa.

Traiasca Iulian

Ce bine e sa te nasti jumate roman jumate sarb. Ai de doua ori Craciun si de doua ori Revelion. Pe alea pe calendar gregorian le-am cam epuizat. Urmeaza insa Revelionul dupa calendarul iulian ala pe care noi sarbii si toti slavii il respectam. Motiv de nebunie generala. Unde poti sa faci Revelu sarbesc mai bine decat in Beograd capitala Serbiei? Ete noi acolo o sa il petrecem. De fapt nu noi ci ce a mai ramas din noi dupa Revelionul de la Valiug. Ne vom tara pana la Beograd duminica 13 vreo cinci bucati dintre cei mai rezistenti de altfel. Incep cu mine ca asa ii sta bine unui banatan sa fie falos continuam cu blonda me si cu Gabita si atentie surpriza de proportii…cineva ne va ajuta sa ingropam anul ala de se duce si sa ne fie mai senin ala care vine…deci…www.Groparu.ro si a lui Groparita. Bah ce super copii ni’s cu tatii nu’s cum de nu v-ati dat sama pana acuma. E si la ce mese si chefuri vom participa vedem noi acolo. Va arat doar cum a fost anul trecut in centrul Beogradului tot de Revelionul pe stil vechi cand canta CECA nevasta lui Arkan.

SI A FOST…

 http://www.trilulilu.ro/cicoare2/0f60d36d6d8133

….-Ai facut bagajele?

-Da am luat cat mai putine asa cum ai zis.

-Bine hai ca deja e tarziu si acus ne trezim….

De la acest “complex” dialog dintre mine si blonda mea http://ramonapuscas.wordpress.com/ au mai trecut vreo 4 ore pana cand am adormit. Era 27 spre 28 Decembrie 2007. La ora 5 si 20 m-am pus si eu in pat. La 7 ajungea trenul in gara. Veneau bucurestenii.

Cum toate trebuie sa inceapa cu un esec asa a fost si prima dimineata a “marii uniri”. E clar pentru toata lumea deja sper ca miticii au atarnat in fata blocului meu o jumate de ora pana am avut bunul simt sa aud telefoanele care sunau peste tot in jurul meu si sa ma trezesc sa raspund la interfon si sa deschid usa. Am pornit sa ne pupam cu ochii lipiti de somn si sa facem mistocareala pe nepisate. Tragic a fost cand am inceput sa vad si am privit spre toate bagajele noastre. Nu erau mari dar erau multe si plecam in prima zi 9 suflete in doua masini cu bagaje si in plus cu cumparaturi pentru vreo 25 de tovarasi.

Prima oprire - in piata - sa ne achizitionam costume de ski cei carora datorita varstei si fermentatiei ne-au ramas mici. Ursu saracu nu a avut nici o sansa. La 2 metri si 126 de kile cica e periculos oricum sa schiezi ca produci avalanse la fiecare cristiana.

Acu vine buba. A doua stationare. In Real (nu ala din Madrid ala din Calea Sagului) si Metro (ala cu usile care se deschid pe partea stanga intotdeauna). Lista redusa la extrem. Adica faceam cumparaturi de vreo 40-50 de milioane. In Real am facut doar testarea pietei. Am cumparat doar jumate din ce ne trebuia sa aflam daca ne ajung banii. * Beutura nu s-a cumparat deloc de acolo. Am iesit pozitiv. Am prins aripi si am zburat in Metro. Eu eram cu masina me un Jeep Grand Cherokee pregatit sa devina o basculanta ca aia din reclama la Unirea. Alt preten Dan Matei aka Aghaton avea o Toyota Yaris din aia ce consuma 2 litri la suta de km. Dupa bicicleta asta a agatat o remorca pregatita si ea sufleteste ca si jeep-ul pentru efort. Am devastat Metro. Saci cu cartofi cruzi, cu cartofi din aia de hamburger, toata ceafa din macelarie…puii zburau direct in cos, dulciuri, sucuri cu baxurile …si ah cate nu imi mai amintesc. Poate pentru ca impreuna cu http://mihaiursu.wordpress.com/   m-am delegat la raionul beutura sa terminam repede cu ce e mai greu. Am vazut eu neste baxuri ratacite pe raft si am zis sa fac risipa de niste atitudine de lider. L-am luat pe un metrolist de la raionul beutura si de sus l-am chestionat.

-Tuborg Strong, ai?

-Este…cat doriti?

-Himmm 23 - 24 de baxuri!

Ei da si aici am simtit cum am devenit cel mai interesant client din ditamai hala numita magazin. Se simtea uimirea si respectul in privirea lui. A plecat in cercetare iar noi il supravegheam indeaproape. Ne-a cerut voie sa dispara cateva secunde si i-am acordat acest privilegiu. A reaparut gonind printre randuri cu un motostivuitor. Bineinteles berulile se aflau la vreo 7 metri inaltime pe cel mai de sus raft. L-a coborat in siguranta si a inceput ca un angajat model sa incarce baxurile unul cate unul pe caruciorul cu care ne-am prezentat. Ne era frica sa nu se opreasca vreun client sa faca poze cu noi ca pe plaja cu maimuta. Va imaginati fata alora de la casa?

Poate…

..dar pe cea a celor ramasi la masini nu aveti cum.Se citea in ochii lor disperarea …cum le aranjam pe toate in doua masini? Ei bine era deja noapte ningea si noi reinventam jocul LEGO. Dupa o ora era totul in masini , pe masini si pe langa masini legat in chingi.

Asa am ajuns la Valiug. A mai trebuit o ora jumate sa se descarce aproape tot din cele doua basculante. Si ca sa fie totul bine am dat drumul la muzicanti sa ne cante in boxe si baietii au dat drumul la voce sa le iasa pe gat in timp ce il umezeau de zor. Noi astia cu o ora de somn la activ am adormit in scaune si apoi in iglul de se numea camera inca neincalzita din cabana.

A doua zi ce am putut sa facem dupa micul dejun ? Am plecat la cumparaturi ca deh au mai ramas bani. Sincer cred ca am vrut sa ne mutam definitiv acolo. Vorbeam cu Groparu prin telefon si incercam sa il transform in GPS ca sa aflu unde e exact. Cu blonda si cu Gabita http://gabrielamirica.wordpress.com/ am decis sa ramanem in Resita pana ajunge primul grup de Sibiu sa fim siguri ca nu trece Revu pana gasesc ei cabana. Eram deja cu jeep-ul plin din nou cand or ajuns. Dupa tucaturile ce se impun aici la noi in partea asta de tara am inceput sa urcam. Simteam miros de chef de distractie. (V-am zis eu de la inceput ca o sa fie fain…no asa o fost)

Ajungem pe maul lacului inghetat si mergem cam un km. In spate masinile din Sighii. Suna telefonul blondei si vad ca asta e cu gura peste urechi….era Groparita. Dintr-un “mama cat e de frumos ..ce fain… wow..senzational” nu ne-o scos. Mie sarb si banatean pe deasupra in pept s-o umflat pipota de bucurie ca le place. Si chiar cred ca le-a placut. Asa de tare m-am bucurat ca am ratat cabana si am trecut de ea.

Oameni faini astia de s-au adunat la Valiug. Timisorenii mei s-or inteles cu bucurestenii , bucurestenii cu sibienii si sibienii cu toata lumea. Ce mai tura vura ..gasca beton.

Pe 30 eram deja in formula completa. Am facut atatea ca e greu sa le si enumeri. Am gatit cot la cot , am beut la fel si am tras cu pusca. Am cantat cu CD-urile cu chitara cu gura si cu Betonel. Aaaaa nu  stiti cine e Betonel?…ii gasiti fotografia pe www.groparu.ro

Apropo de groparu…. Povestea de ispravile lui Betonel. Atunci cand s-au incins pantalonii pe noi la sosirea unor tinere sperante de vreo 17-18 ani cu forme proaspete eram si eu pe hol cu baietii si radeam fara sa fim tintuiti de privirile mereu enervante ale femeilor dezgustate de starea de bine pe care o avem. A coborat de la etaj Betonel. Ultimele 8 trepte le-a ratat si a ajuns mai repede intre noi. Era decis. Mergea sa se expuna cu aura lui de Banderas local la usa tinerelor acelea dinspre care adia un miros de puscarie pentru corupere. A batut al meu vreo 4-5 minute in usa de sigur si-a facut rana la degetele de la maini si picioare si dintr-o data…stupoare usa se deschide. In pragul ei o banateanca hotarata…”Ce vrei ba nu vezi ca deranjezi..eu nu am chef sa imi atarni la usa si sa bati intr-una…lasa-ma in pace si sa nu te mai prind pe aici…”

AUSCHI!

Betonel al meu o nimerise la usa pe fata cabanierului. Nu mai stiam unde sa ma ascund de rusine ca ne zice aia la tac’su a doua zi si ne trezim ca incepem anul cu furca intre ochii nostri rosii. Dar ce credeti ca are de zis Betonel….:”Lasa ba ca ma duc in camera ma dezbrac de jacheta imi dau jos caciula si cand o sa imi vada freza fac ravagii o sa fiu irezistibil.” Ne-am spart de ras. Numai ca omul a venit din nou tot ca o avalansa de la etaj. Era intr-adevar irezistibil…intr-o pijama alba imprimata cu scaunele albastre.

Cel mai tare dintre toti s-a tinut la toatea astea insa Ursu. A avut doua probleme una cu stomacul ceea ce e nasol….si alta cu muzica ruseasca si comunista ceea ce a fost nasol pentru noi. Culmea ca s-au obisnuit toti atat de bine cu melodiile ce le canta la chitara ca la sfarsit le stiau le placeau si chiar le fredonau. Delir era insa cand presta cu groparu la doua chitari piesele ”trupei” Bambi” …era pisu lumii ne cracanam toti de ras. S-au remarcat insa pe Stratan si nu numai. Ursoaica a inghetat iar Gabita era cat pe ce sa ramana fara o noapte de neuitat si anume aceea in care ne-am dat cu saniile la 3 dimineata. Daca ne dadeam ziua nu avea farmec asa a meritat toata umezeala pe care am incasat-o. 

Ah dar cat am scris si nu v-am zis de ai mici nimic. Alex si Andreea. Doi copii misto de tot de care ne-am lipit asta-vara si ne plac asa de mult incat am zis ca merita sa incepem anul si cu ei sa ne fie alaturi in 2008. Aia mica o fost spirt. Ca titirezu se invartea peste tot . Alex mai linistit de felul lui s-o impacat asa fain cu trupa incat chiar cand ma uitam la el  vedeam ca se simte bine.

 Ursoaica lui Ursu o avut o singura problema …hibernarea. Ursa nu suporta frigul dar s-o infofolit bine si a intrat in joaca noastra. Chiar daca ne-am mai tras de urechi asta demonstreaza ca suntem prieteni ca deh la urmatoarea sunt sigur ca nu se trag pe fund ‘napoi.

Greuceanu nu s-o dezmintit. O fost asa cum l-am cunoscut la Orlat …adica la fel de tacanit…si SUMER(in oglinda) la fel.

Cat despre mine ce sa va zic? Am avut parte de oameni unul si unul la inceputul lui 2008 si ma bucur ca mai gasesc in tara asta cu oameni cenusii si suficienti prieteni care sa stie ca viata e scurta si merita traita frumos in locuri frumoase….Pentru asta toti cei din echipa care a participat la “Marea Unire” de la Valiug au tot respectul meu si daca ceva nu o fost bine las’ ca repetam.

Marea UNIRE

         O sa fie nebunie. O sa fie paranghelie. O sa fie fain. O sa fie REVELION.

Oameni buni nu se mai poate asa! Am gasit si solutia. UNIREA. Am stabilit ad-hoc. Daca Banatul este fruncea si Ardealul mincea, daca de la Bucuresti se mai comunica si ora exacta atunci e cazul sa ne unim. Adunarea generala incepe pe 28 Decembrie la Timisoara iar lucrarile sesiunii de iarna continua la o cabana conspirativa din zona Valiug - Semenic. Zonele isi trimit reprezentantii de seama. Jurnalisti de pe la toate posturile si ziarele, bloggeri si oameni de seama cunoscuti. O sa avem delegati din Timisoara, Cluj, Sibiu , Bucuresti via Vaslui si Buzau. Timp de 4-5-6 zile cat vor dura dezbaterile exista cateva reguli stricte:

1 Toata lumea este obligata sa isi lase fitele acasa si sa se distreze

2 Toata lumea trebuie sa participe activ la concursurile de halit si beut

3 Toata lumea trebuie sa accepte ca poate cadea oricand victima unei revolte spontane ce se poate manifesta printr-un bombardament cu bulgari de zapada

4 Se face obligatoriu o gagica de zapada cat mai apetisanta cu tate mari care se ofera drept consolare celor alungati din camera de muieri din motive numai de ele stiute de genul: “iar te-ai imbatat ca porcul” , “iti put picioarele de lesin” , ” iar vrei sa facem sex?” sau “bine ca iar nu ma bagi in seama”  

5 Nimeni nu are voie sa manance ultima muratura decat dupa ce primeste diagnosticarea intregului grup din care sa rezulte ca are nevoie altfel se imparte la 25 cate o bucatica egala

6 Nu se face baie in lac la -15 grade decat dupa ce doritorul isi anunta telefonic familia suna apoi la Politie si la OTV (nu mai vrem alta Elodie) 

OK. Regulamentul fiind stabilit putem incepe.

P.S. Va puteti imagina cata caterinca o sa fie acolo ? Nu?! Atunci va dau doar doua indicii din randul participantilor www.groparu.ro si http://mihaiursu.wordpress.com/. Precizez ca restul sunt la fel de faini ca aceste exemplare.

LA MULTI ANI ! NU E O GLUMA ! AJUTOR 11111

Pentru cei ce nu au aflat inca cine sunt…

Mile Cărpenişan

________________________  

Data si locul nasterii: 23 August 1975

- Timisoara

Starea civilã: necăsatorit

Ocupatia actualã: reporter special Antena 1; Antena 3

Adresa: str. Diaconu Coresi nr 125/B Timisoara Telefon/Fax:Orange 07 fax mobil 07

2e-mail:;mile.carpenisan@antena1.ro

Limbi strãine: engleza, sârba, franceza si araba (elementar)

Studii: Liceul Teoretic sârbesc”Dositei Obradovici”Timisoara, Facultatea de Management (Universitatea din Craiova), absolvent 4 ani de curs intensiv -specializare mass-media audiovizual Lyon - Franta

Experienta profesionala:

-1993 locul I la concursul literar international  “Mladi knizevnik-Donij Milanovac” cu lucrarea “Viata dupa gratii” un eseu inspirat din viata tatalui meu fost detinut politic. Lucrarea a fost publicata in Yugoslavia drepturile de autor fiind vandute editorului.

- 1995 am participat cu filmul “Timisoara fara Apa” la festivalul international de film documentar Zlatibor FILMFEST. Filmul a obtinut locul 4 din 97 si a fost prezentat in cadrul festivalului si in media romana si yugoslava.

- 1996 “Drumul Razboiului” un film documentar de 20 de episoade realizat in urma unei deplasari in zonele de conflict din Croatia si ulterior Bosnia-Hertegovina.

- 1997 “Calator in tara minunilor” 10 episoade de film documentar. Filmarile au fost efectuate in Africa.

- 1997 “Am intalnit tiganii fericiti” film documentar premiat de fundatia Soros in cadrul unei conferinte pe tema Interculturalitate si Toleranta.

-1999 corespondente legate de Mineriada transmise pentru Antena 1

- 1999 singurul reporter de front pentru Antena 1 si National din prima si pina in ultima zi a razboiului din Kosovo.

- 2000 corespondente de la fata locului despre revolutia din Yugoslavia pentru Antena 1 si Jurnalul National

- 2001 reportaje si corespondente de la fata locului despre arestarea lui Slobodan Milosevici pentru Antena 1

-2003 reportaje si corespondente despre asasinarea premierului sarb Zoran Gingici pentru Antena 1

- 2003 corespondente si reportaje de front pentru Antena 1 din Baghdad unde am intrat odata cu fortele terestre americane.

-2003 reportaj din Macedonia despre traseul romancelor rapite de traficantii de carne vie cu imagini si interviuri in exclusivitate obtinute in urma infiltrarii in retea pentru Antena 1

-2004 reportaj exclusiv Bosnia –moartea unui presedinte-despre accidentul aviatic in care si-a pierdut viata presedintele Macedoniei (imagini de la catastrofa in exclusivitate)

-2004 Belgrad – Kosovo (Kosovska Mitrovica) reportaje si transmisii live despre luptele din provincie intre albanezi si sarbi

-2004 reportaj exclusiv despre demontarea unei retele de trafic de persoane care actiona pe relatia Bucuresti-Timisoara-Belgrad-Italia (participant la operatiune)

 2004 Singurul jurnalist care a obtinut interviu de la Miron Cozma

2005 Primul jurnalist roman la Tsunami in Sri Lanka, Thailanda si Indonezia

2005 singurul reporter roman de televiziune in Baghdad la momentul « rapirii » jurnalistilor

2005 singurele reportaje de stiri din rau famata puscarie Abu Ghraib Irak

2005 Inundatiile din Banat – integral

2005 Exclusivitate « Pe urmele lui Ernest Hemingway » reportaj de la corida si fuga cu taurii

2005 Inundatiile din Moldova – integral

2006 Basescu la Viena

2006 Kosovo revolte

2006 Budapesta lupte de strada 6 episoade –exclusiv

2007 Budapesta- noi conflicte

2007 Kosovo again

2007 Kosovo

2007 Miron Cozma –din nou exclusivitate 

1998-2007

circa 60.000 de stiri si reportaje realizate pentru Antena 1  

Detinator al mai multor premii obtinute in urma difuzarii reportajelor mentionate.

P.S. Acest post nu e cu scopul de a ma lauda e pentru cei mici care au uitat …deci cu dedicatie.

“Revolutiile sunt surorile violente ale libertatii”

E ora 9 si bineinteles am chiulit iar de la fizica. Doamne cat ma bucur ca am parul mai lung de cat e voie si ce bine ma face sa ma simt un lucru atat de superficial - ca nu port cravata. Madalina ma asteapta ca intotdeauna pe hol. Se uita la ceas si se roaga sa ajung. Eu vin flegmatic si cu un zambet superior de parca toata lumea ar fi a mea. Eh. Pai e normal ce-i mai frumos ca anii de liceu? Iar ma cearta si ma pune sa-mi las lucrurile in clasa inainte de a fugi in toaleta sa fumez cu colegii de aceeasi teapa prima tigara interzisa. Madalina e colega mea de banca (intotdeauna mi-a placut sa ma inconjor cu femei). Ea are grija de mine imi zambeste, ma urecheaza, imi da sa copiez si imi este tovaras de povesti. Aveam franceza cand am intrebat-o in soapta daca a auzit ca ceva se intampla in oras ca cica asa spuneau astia in tramvai. S-a uitat ciudat la mine. Nu stia. Pe la 2 plecam si noi de la scoala. Ieseam mandrii de pe curtea liceului caci deh eram elevi la una dintre cele mai bune scoli din oras. Liceul de Filologie - Istorie. Si plec eu asa ca de obicei cu Madalina intr-o plimbare sa mai povestim pe drum. De obicei mergem pe jos pana in Piata Maria de unde ea pleaca cu tramvaiul spre centru iar eu spre stadion. Povestesc vrute si nevrute, mai si inventez ca sa cresc in ochii ei, ea imi spune ce a mai facut si … totusi de ce atata galagie? Am ajuns in Piata Maria si chiar langa statia de tramvai ne fura privirea un grup prea mare de oameni care vorbesc tare si parca striga ceva. Ne uitam mirati dar stim din familie ca acolo e ceva despre care nu trebuie sa vorbim cu nimeni. O vad pe Madalina speriata si parca grabeste pasul. Ne luam la revedere si pleaca spre casa. Ah da e ultima zi de scoala si nu ne mai vedem pana dupa sarbatori. Plec si eu pe jos sa ma bucur de o zi de primavara in plina iarna. De fapt parca este  15 Decembrie. Se face dupa amiaza deja si tata si mama vin de la serviciu. Nu stiu ce are tata dar ii povesteste la mama ceva in soapta si nu inteleg de ce au secrete fata de mine. Dar lasa ca aflu eu…        

             Iar ma trezesc devreme. Ah cat urasc ritmul pe care il impune scoala. Nici in vacanta in primele zile nu pot sa dorm mai mult. Tata e iarasi agitat si mama  nu mi-a spus despre ce au vorbit. Par la fel de secretosi si de stresati ca atunci cand tovarasii de la Securitate vin la noi in casa sistematic sa ne faca perchezitie. Dar lasa ca vad ca tata vrea sa plece si aflu eu ce au de la mama. E totusi 16 Decembrie  si deja miroase a Craciun si Revelion. Pana sa o intreb pe mama ma apuc si ii spun ce am vazut eu in Piata Maria in drum spre casa. Chiar nu-mi dau seama de ce s-a speriat asa. Atat de tare incat sa-mi spuna sa tac sa nu mai zic la nimeni ca poate sa-mi faca rau?! Eh da cica si tata era tot acolo. S-a dus sa vada ce se intampla si pentru ca locul era plin de tovarasii de la Securitate se facea ca se uita la betele de pescuit de la “Vanatorul si Pescarul”…. mama dar ce galagie e. De unde vine totusi? Se aud afara elicoptere si multi oameni care striga nu ii inteleg ca sunt totusi prea departe si deja e seara. Ah si vine salvarea. Se i-a curentul si am si eu motiv sa ies in fata blocului. Nu prea ii inteleg pe prietenii mei cand spun ceva de miting, de militie, de cadere de regim si incerc sa aflu mai multe. Degeaba nici ei nu stiu. E deja noapte si suna nasu. Cica prin oras e zarva mare, multa lume.Aflu si eu  in sfarsit ascultand langa tata Europa Libera ca la Timisoara cica incepe o Revolutie. Ce e aia Revolutie? Nu e cumva o chestie care se intampla numai in cartile de istorie? Prea greu. Mi-e somn si ma duc sa ma culc.           

             Nici la doua zile dupa ce am terminat scoala nu pot sa ma obisnuiesc sa dorm mai mult. E 17 Decembrie si oare ce mai face Madalina? Acum imi dau seama de cum ajung in bucatarie de ce m-am trezit. Urla radio ala si vorbesc unii numai despre Timisoara. Pe seara se taie din nou curentul si iar am motiv sa ies din casa desi ai mei nu vor sa ma lase. Pe afara vad elicoptere si aud niste bufnituri sacadate cum am vazut in filmele in care romanii ii impuscau pe toti nemtii si Sergiu Nicolaescu era putin impuscat dar oricum era un fleac. Eh de acum clar ca ma intereseaza. Vreau sa vad si eu ce se intampla in oras. daca tot sunt afara plec cu prietenii si om vedea noi cu ochii nostri ce nu vor aia mari sa ne zica. In 5 minute aflu si ce e aia revolutie si ca nu e un fleac sa fi ranit, vad oameni cazuti la pamant, morti sau raniti, vad tancuri, militari care urla din spatele mitralierelor iar mitralierele urla catre noi desi nu suntem decat niste copii. Deja au trecut ore bune si ai mei nu stiu nimic de mine. Sigur sunt pe strazi sa ma caute. Ajung intr-un final acasa si spun senin ca am fost un pic cu prietenii si ma pune dracu sa le si povestesc ce am vazut. In casa la mine tata deja prepara cateva sticle de Molotov cu toluenul  pe care la scos cu furtunul din rezervorul Daciei. 

           Chiar vine primavara! Dar cum e posibil ca e doar 18 Decembrie. La bunicul meu in curte au dat deja ghioceii. Ce ciudat. O zi misto de vacanta. Si eu si prietenii mei si parintii si toti cei pe care ii cunosc suntem totusi inca marcati de ce s-a intamplat . Aflu ca au murit multi oameni. Dar e totusi mai liniste acum. Probabil ca au obosit soldatii de cat au tras si manifestantii de la atatea impuscaturi incasate. Aud ca armata e cu noi si ies iarasi prin oras cu prietenul meu Dani sa vedem urmarile unei nopti de foc. Totul pare incert. Militarii s-au mai linistit , oamenii le duc mancare si sucuri , iar eu cu Dani  ne imprietenim cu toti. In fata la Sala Olimpia cred ca sunt vreo 4 tancuri. Ma bag in seama cu ostasii mai mult din curiozitate. Mor sa vad un tanc pe dinauntru . Nu numai ca reusesc sa intru in blindat dar  imi petrec si ore in sir acolo  invatand munitia, band Pepsi pe gratis si mancand salata orientala primita de soldati. Si a trebuit tata sa-si faca griji din cauza mea. S-a infiintat langa tanc, ne-a scos de acolo de urechi si pe mine si pe Dani si cu cate un sut in fund ne-a bagat in masina si ne-a adus acasa. Chiar nu mi-am dat seama  dar am stat ore in sir pe strazi iar ai mei ma cautau ca disperatii. 

P. S.       

         M-am reintalnit cu Madalina acum cativa ani. Nu am mai recunoscut-o si m-a certat din nou. La fel parca nu mai regasesc spiritul Timisoarei de atunci in Romania de azi. Iar azi e din nou 17 Decembrie. Imi amintesc de oamenii pe care i-am vazut murind, de mult mai multe care le-am facut dar nu-mi ajung cuvintele sa le povestesc si ma intreb si acum de ce doar in perioada asta ma gandesc la Revolutie si la Madalina? Probabil ca am devenit si eu la fel.

Pentru cei care se simt…

Din ciclul Politia Timis prinde infractori periculosi

Sa vezi ce patesti daca iti vine kk tare si mai esti si suficient de disperat sa gresesti apartamentul in care te instalezi pe tron  

Prinsa in casa
[ Infractiuni judiciare ]
Lucratorii Sectiei 2 Politie, efectuand serviciul de patrulare, au fost solicitati sa se deplaseze pe str. C. Martirilor, intrucat proprietarul a retinut o persoana necunoscuta in locuinta. Ajunsi la fata locului , au constatat faptul ca persoana in cauza se numeste G. Ecaterina, de 40 ani , din Timisoara si din declaratia acesteia rezulta faptul ca a patruns in locuinta fara a forta usa de acces, pentru a-si satisface necesitatile fiziologice. Asupra numitei Giurca Ecaterina nu au fost gasite bunuri, care sa provina din locuinta proprietarului locuintei , U. Mihai.
Au fost intocmite acte de constatare in vederea continuarii cercetarilor.

Introdus de: Florin Huluta

sursa: www.poltim.ro/presa.php

 

DE CE NU M-AM DUS LA REFERENDUM

http://www.trilulilu.ro/DeCeDaT/cac876f4893fc8

Doua voci, mai multe melodii care mi-au adus aminte ce mandru eram cand eram tanar

P.S. NICIODATA NU MI-AS DORI SA FIU ALTCEVA DECAT SARB. MULTUMESC TATA SI MAMA !

Ma obsedeaza

M-a prins, m-a invaluit, m-a intoxicat, mi-a dat idei si nu mai vrea sa plece. E o piesa a celor de la Vank care in opinia mea reprezinta cel mai bun mesaj subtil din care se poate  intelege de ce sunt asa acum. Nu sperati si n-aveti grija NU ma refer la vreo femeie ( acolo stau bine si nu am de ce sa ma plang ). E poate  prea dedicat catorva urechi acest mesaj si-mi cer scuze in fata celor care nu vor pricepe nimic. Sunt unii care au urechi si ar trebui sa asculte fiecare cuvant din aceasta piesa pentru a intelege ca pisica e pe cale sa fie rupta in doua.

MA DUC LA VOT DAR NU VOTEZ

1.Am incasat o leapsa de la Sorina care intreaba boboru daca merge sau nu la vot si cu cine ar vota pe cine ar alege. Ete eu ma duc la vot. NU votez nici in ruptul capului. M-am scarbit atat de tare de scena politica actuala incat am ajuns la faza suprema de greata - ignor orice e legat de politicieni. Ma duc la vot pentru ca sunt jurnalist si trebuie sa relatez tot ce se intampla in ziua alegerilor. Consider ca tocmai pentru ca nu votez voi oferi telespectatorilor informatii clare si la obiect. Ne ferim mai tot timpul de manipulare si in ziua aceea cand romanul are in mana stampila si executa vezi cati politicieni sau oameni direct implicati isi amintesc numarul reporterului care apare in direct. Te suna oameni care nu au mai format numarul tau de la precedentele alegeri si toti au ceva pont sa iti dea. Bleax.

2. Imi pare rau ca s-a acrit atat de tare clasa asta politica pentru ca exista oameni printre candidati pe care i-as vota: Irinel Popescu un om care nu ne-ar face de rusine tara; Daniel Daianu tipul de intelectual innascut si extrem de educat; Adrian Severin politicianul care cunoaste mai multa politica externa decat 245 de Cioroieni si as mai gasi cateva nume dar daca tot nu votez ii las in mainile maselor de manevra care decid oricum pentru ca au inca in minte vremurile pe care le-au trait. Un Ceausescu si un PCR oricum s-ar numi acum tatuca si partidul sau.

P.S. Ah da si ma cuprinde asa o stare de bine cand ma gandesc cate transpiratii reci si emotii datatoare de infarct vor ave alesii de nu ma mai pot opri din hlizit   

VIATA MEA …VAZUTA PARCA… DE ANDREI PLESU

Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.
Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand “situatiunea”: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.
Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.