“Revolutiile sunt surorile violente ale libertatii”

E ora 9 si bineinteles am chiulit iar de la fizica. Doamne cat ma bucur ca am parul mai lung de cat e voie si ce bine ma face sa ma simt un lucru atat de superficial - ca nu port cravata. Madalina ma asteapta ca intotdeauna pe hol. Se uita la ceas si se roaga sa ajung. Eu vin flegmatic si cu un zambet superior de parca toata lumea ar fi a mea. Eh. Pai e normal ce-i mai frumos ca anii de liceu? Iar ma cearta si ma pune sa-mi las lucrurile in clasa inainte de a fugi in toaleta sa fumez cu colegii de aceeasi teapa prima tigara interzisa. Madalina e colega mea de banca (intotdeauna mi-a placut sa ma inconjor cu femei). Ea are grija de mine imi zambeste, ma urecheaza, imi da sa copiez si imi este tovaras de povesti. Aveam franceza cand am intrebat-o in soapta daca a auzit ca ceva se intampla in oras ca cica asa spuneau astia in tramvai. S-a uitat ciudat la mine. Nu stia. Pe la 2 plecam si noi de la scoala. Ieseam mandrii de pe curtea liceului caci deh eram elevi la una dintre cele mai bune scoli din oras. Liceul de Filologie - Istorie. Si plec eu asa ca de obicei cu Madalina intr-o plimbare sa mai povestim pe drum. De obicei mergem pe jos pana in Piata Maria de unde ea pleaca cu tramvaiul spre centru iar eu spre stadion. Povestesc vrute si nevrute, mai si inventez ca sa cresc in ochii ei, ea imi spune ce a mai facut si … totusi de ce atata galagie? Am ajuns in Piata Maria si chiar langa statia de tramvai ne fura privirea un grup prea mare de oameni care vorbesc tare si parca striga ceva. Ne uitam mirati dar stim din familie ca acolo e ceva despre care nu trebuie sa vorbim cu nimeni. O vad pe Madalina speriata si parca grabeste pasul. Ne luam la revedere si pleaca spre casa. Ah da e ultima zi de scoala si nu ne mai vedem pana dupa sarbatori. Plec si eu pe jos sa ma bucur de o zi de primavara in plina iarna. De fapt parca este  15 Decembrie. Se face dupa amiaza deja si tata si mama vin de la serviciu. Nu stiu ce are tata dar ii povesteste la mama ceva in soapta si nu inteleg de ce au secrete fata de mine. Dar lasa ca aflu eu…        

             Iar ma trezesc devreme. Ah cat urasc ritmul pe care il impune scoala. Nici in vacanta in primele zile nu pot sa dorm mai mult. Tata e iarasi agitat si mama  nu mi-a spus despre ce au vorbit. Par la fel de secretosi si de stresati ca atunci cand tovarasii de la Securitate vin la noi in casa sistematic sa ne faca perchezitie. Dar lasa ca vad ca tata vrea sa plece si aflu eu ce au de la mama. E totusi 16 Decembrie  si deja miroase a Craciun si Revelion. Pana sa o intreb pe mama ma apuc si ii spun ce am vazut eu in Piata Maria in drum spre casa. Chiar nu-mi dau seama de ce s-a speriat asa. Atat de tare incat sa-mi spuna sa tac sa nu mai zic la nimeni ca poate sa-mi faca rau?! Eh da cica si tata era tot acolo. S-a dus sa vada ce se intampla si pentru ca locul era plin de tovarasii de la Securitate se facea ca se uita la betele de pescuit de la “Vanatorul si Pescarul”…. mama dar ce galagie e. De unde vine totusi? Se aud afara elicoptere si multi oameni care striga nu ii inteleg ca sunt totusi prea departe si deja e seara. Ah si vine salvarea. Se i-a curentul si am si eu motiv sa ies in fata blocului. Nu prea ii inteleg pe prietenii mei cand spun ceva de miting, de militie, de cadere de regim si incerc sa aflu mai multe. Degeaba nici ei nu stiu. E deja noapte si suna nasu. Cica prin oras e zarva mare, multa lume.Aflu si eu  in sfarsit ascultand langa tata Europa Libera ca la Timisoara cica incepe o Revolutie. Ce e aia Revolutie? Nu e cumva o chestie care se intampla numai in cartile de istorie? Prea greu. Mi-e somn si ma duc sa ma culc.           

             Nici la doua zile dupa ce am terminat scoala nu pot sa ma obisnuiesc sa dorm mai mult. E 17 Decembrie si oare ce mai face Madalina? Acum imi dau seama de cum ajung in bucatarie de ce m-am trezit. Urla radio ala si vorbesc unii numai despre Timisoara. Pe seara se taie din nou curentul si iar am motiv sa ies din casa desi ai mei nu vor sa ma lase. Pe afara vad elicoptere si aud niste bufnituri sacadate cum am vazut in filmele in care romanii ii impuscau pe toti nemtii si Sergiu Nicolaescu era putin impuscat dar oricum era un fleac. Eh de acum clar ca ma intereseaza. Vreau sa vad si eu ce se intampla in oras. daca tot sunt afara plec cu prietenii si om vedea noi cu ochii nostri ce nu vor aia mari sa ne zica. In 5 minute aflu si ce e aia revolutie si ca nu e un fleac sa fi ranit, vad oameni cazuti la pamant, morti sau raniti, vad tancuri, militari care urla din spatele mitralierelor iar mitralierele urla catre noi desi nu suntem decat niste copii. Deja au trecut ore bune si ai mei nu stiu nimic de mine. Sigur sunt pe strazi sa ma caute. Ajung intr-un final acasa si spun senin ca am fost un pic cu prietenii si ma pune dracu sa le si povestesc ce am vazut. In casa la mine tata deja prepara cateva sticle de Molotov cu toluenul  pe care la scos cu furtunul din rezervorul Daciei. 

           Chiar vine primavara! Dar cum e posibil ca e doar 18 Decembrie. La bunicul meu in curte au dat deja ghioceii. Ce ciudat. O zi misto de vacanta. Si eu si prietenii mei si parintii si toti cei pe care ii cunosc suntem totusi inca marcati de ce s-a intamplat . Aflu ca au murit multi oameni. Dar e totusi mai liniste acum. Probabil ca au obosit soldatii de cat au tras si manifestantii de la atatea impuscaturi incasate. Aud ca armata e cu noi si ies iarasi prin oras cu prietenul meu Dani sa vedem urmarile unei nopti de foc. Totul pare incert. Militarii s-au mai linistit , oamenii le duc mancare si sucuri , iar eu cu Dani  ne imprietenim cu toti. In fata la Sala Olimpia cred ca sunt vreo 4 tancuri. Ma bag in seama cu ostasii mai mult din curiozitate. Mor sa vad un tanc pe dinauntru . Nu numai ca reusesc sa intru in blindat dar  imi petrec si ore in sir acolo  invatand munitia, band Pepsi pe gratis si mancand salata orientala primita de soldati. Si a trebuit tata sa-si faca griji din cauza mea. S-a infiintat langa tanc, ne-a scos de acolo de urechi si pe mine si pe Dani si cu cate un sut in fund ne-a bagat in masina si ne-a adus acasa. Chiar nu mi-am dat seama  dar am stat ore in sir pe strazi iar ai mei ma cautau ca disperatii. 

P. S.       

         M-am reintalnit cu Madalina acum cativa ani. Nu am mai recunoscut-o si m-a certat din nou. La fel parca nu mai regasesc spiritul Timisoarei de atunci in Romania de azi. Iar azi e din nou 17 Decembrie. Imi amintesc de oamenii pe care i-am vazut murind, de mult mai multe care le-am facut dar nu-mi ajung cuvintele sa le povestesc si ma intreb si acum de ce doar in perioada asta ma gandesc la Revolutie si la Madalina? Probabil ca am devenit si eu la fel.