Vine 23 August - un moment bun pentru defilari si pentru un eseu semnat de Mile

“M-am trezit azi la mine in casa cu un necunoscut. Cand m-am ridicat din pat si am plecat sa ma spal pe fata el era acolo. L-am privit nedumerit si speriat.

Era un individ asa mare si tuns in cap militareste. Prin par avea o gramada de fire albe. Am vrut sa strig. Eu sunt totusi un tanar cu plete pe umeri cu cercel in ureche si mult mai finut decat el. Il intreb cine e si ce face in casa mea dar tace. 

Am vazut ca nu imi face rau si am continuat sa intreb cum a ajuns el aici.

Cica e si el ziarist ca si mine.

 Pare atat de harsit incat nici nu stiu cum sa il atrag sa imi spuna mai multe. Imi incerc talentul si …merge.Cu 14 ani urma a intrat in presa. De atunci a facut de toate.

A scris la ziar.

S-a indragostit de televiziune.  

Apoi a realizat cat a pierdut odata cu tradarea primei iubiri : hartia cu miros de tus. Ii lipseau plumbul si zincurile din tipografie. 

Necunoscutul se aseaza pe un scaun langa calculator si se apuca de povestit.

Cel mai tare i-a fost frica de gloante ratacite de mine anti-personal si de rautatea oamenilor. Ma uit mirat si el simte. Zice ca e reporter special si ca trecut prin cinci razboaie revolutii catastrofe naturale si dezastre de tot felul. Imi dau seama de ce are fata asta trista.

 Totusi zambeste cand povesteste de entuziasmul cu care a intrat in profesie si cand recunoaste ca e naiv ca inca e la fel de entuziast doar ca nimanui nu ii mai pasa.

Acum fiind si eu un ziarist la inceput il trag de limba. Vreau sa aflu ce satisfactii are.

Dar omul asta tace.

 Tace cateva minute si apoi se destainuie:<< Relatarile mele nu pot sa-mi aduca satisfactie pentru ca vorbesc despre tragedii, despre drame pe care oameni nevinovati sunt obligati sa le traiasca. Niciodata nu am putut sa ma bucur de transmisii care mergeau perfect pentru ca toate cuvintele care-mi ieseau din gura erau amare. Ma satisface insa clipa in care ma mai opresc oamenii pe strada, imi spun ca ma stiu de la televizor si ca se vede in ochii mei si se aude in voce ca nu fac meseria asta ca sa ma dau vreun mare curajos. Ma mai unge la suflet cand colegii de breasla imi spun ca i-a miscat reportajul meu.>>

Tac eu acum. 

El imi povesteste despre cat de mult il bucura ca a facut ceva in viata ca a avut intotdeauna colegi care l-au ajutat sa reuseasca si ca 9 ani in Antena 1 au fost grei dar frumosi.

Apoi ochii ii cad in pamant si vorbeste despre familie. Spune ca daca ar fi sa isi reinceapa viata ar schimba un singur lucru: le-ar spune zilnic tuturor celor din familie cat de mult ii iubeste pentru ca a avut curaj sa faca multe - mai putin asta.

 Si de ce nu scrie omul asta altfel de stiri?

<<Uite cum stau lucrurile tinere>> imi zice:<< Am scris pe blogul meu un articol intitulat “Visez” despre cum as vrea sa arate un buletin de stiri. Am realizat apoi ca din nou nu cel care aduce vestea e devina ci societatea in care traim. Si in momentul acela  mi-am recunoscut  ca nici macar eu nu sunt capabil sa mai gasesc cuvintele potrivite  pentru redactarea unei stiri pozitive>>.

Ce diferenta mare e intre mine si el.

 El e atat de tacut de trist si de paranoic. Si totusi imi spune ca isi mai doreste de la viata cate ceva. Vrea sanatate si noroc. Succesul si banii ii face daca le are pe primele doua iar fericirea pentru el nu inseamna decat drumul prin viata care e de fapt calea catre fericire

.Il intrerup si incerc sa il inveselesc.

-Auzi azi e 23 August si e ziua mea !

-Stiu zice el-Ok hai sa facem cunostinta - eu sunt Mile Carpenisan.

-Nu tinere …EU sunt  Mile Carpenisan “

Dar sa continuam lupta….